Mai multe femei vor beneficia de suport grație mini-turneului de fotbal caritabil Pudra Card de la Moldindconbank
Numărul beneficiarelor mini-turneului de fotbal feminin caritabil, organizat de către Pudra Card de la Moldindconbank, va fi extins. Subiectul a fost discutat de către Tzvetanka Kroumova, prim-vicepreşedinta Comitetului de conducere Moldindconbank, cu Maria Marinuță, directorul executiv International Women’s Club și Angelina Zaporojan-Pîrgari, directorul executiv al Centrului de Drept al Femeilor.
În cadrul întrevederii, care a avut loc într-o atmosferă degajată și primitoare, s-a menționat că prin intermediul programului, lansat cu suportul Pudra Card de la Moldindconbank și partenerilor săi, deja șase femei supuse violenței domestice vor avea posibilitatea să inițieze o afacere proprie sau să-și asigure un start spre un viitor mai bun.
”Pentru noi, implicarea socială în proiectele comunităților locale este un element la fel de important ca și angajamentul de a contribui la dezvoltarea sistemului financiar-bancar și al economiei moldovenești, per general. Mini-turneul de fotbal feminin, care a devenit deja o tradiție pentru Moldindconbank, este o metodă eficientă de a demonstra că banca nu este doar despre business, dar și un prieten solidar cu problemele comunității din care face parte. E necesar ca întreaga societate să știe că violența domestică este o crimă, iar acest fenomen periculos nu trebuie subestimat”, a declarat Tzvetanka Kroumova, prim-vicepreşedinta Comitetului de conducere Moldindconbank.
Părțile au vorbit despre diferite cazuri de violență domestică din țară și din străinătate, precum și despre importanța organizării unor evenimente sociale în susținerea femeilor, după modelul mini-turneului de fotbal feminin, desfășurat de către Moldindconbank.
”În calitate de reprezentantă a International Women’s Club sunt foarte încântată de ajutorul și suportul pe care Moldindconbank l-a oferit în cadrul acestui program. Trebuie să vorbim cât mai mult despre acest fenomen și să-l prevenim. Femeile, de cele mai dese ori, nu recunosc că sunt supuse violenței, deoarece sunt dependente financiar de agresor, dar și pe motiv că le este rușine”, a spus Maria Marinuță, director executiv International Women’s Club.
Angelina Zaporojan-Pîrgari, directorul executiv al Centrului de Drept al Femeilor, a precizat că Moldindconbank este prima bancă care a oferit suport pentru un asemenea program. Ea afirmă că circa 70% din femei din țară sunt victime ale diverselor tipuri de violență.
”Apreciem că comunitatea de business s-a solidarizat pentru a preveni acest fenomen. Mulțumim Moldindconbank pentru suport și implicare în finanțarea a șase cazuri, care vizează mai multe femei, dar și copiii lor”, a menționat Angelina Zaporojan-Pîrgari, director executiv, Centrul de Drept al Femeilor.
Totodată, conducerea Moldindconbank a fost invitată să viziteze Centrul de Drept al Femeilor, pentru a afla din prima sursă despre planurile beneficiarelor.
În cadrul celei de-a 3-a ediții a mini-turneului de fotbal feminin caritabil, care a avut loc în luna martie curent, pe teren au ieșit patru echipe de influencere, jurnaliste, cliente Premium și angajate Moldindconbank, printre care Doina Danielean, Doina Stratan, Nadia Mazur, Doina Chiorescu, Sasha Letty, Iulia Deliu, Liubovi Plămădeală, Irina Harea-Mardari. La finele evenimentului s-a anunțat că Pudra Card va oferi celor patru beneficiare ale mini-turneului 200 000 de lei.
Pudra Card este primul card Platinum din Moldova dedicat în exclusivitate femeilor, fiind ideal pentru afaceri și odihnă, oriunde și oricând. Cardul poate fi deschis rapid la orice sucursală Moldindconbank. Ia-ți acum Pudra Card și descoperă-i toate privilegiile!
Moldindconbank – mereu alături!