Convertirea valutei

Convertirea valutei pentru operațiunile cu carduri de plată.

Contul de card, la care este anexat cardul de plată, poate fi deschis în una dintre următoarele valute: MDL,USD, EUR.

Plățile pot fi efectuate în orice valută, indiferent de valuta contului de card.

În cazul în care valuta contului de card diferă de valuta tranzacției (retragerea numerarului, achitarea pentru bunuri/servicii etc.), are loc convertirea sumei tranzacției în valuta tranzacției din valuta contului de card.

În procesul convertirii întotdeauna sunt implicate trei valute

Valuta contului de card al deținătorului.

IMPORTANT: pentru tranzacțiile unde valuta tranzacției este EUR / USD și valuta contului de card este EUR / USD, pentru cardurile VISA/Mastercard decontarea din contul de card are loc în valuta tranzacției, fără convertire;

Valuta de decontare a Băncii emitente cu sistemul de plăți:

  • Pentru Mastercard – valuta de decontare este EUR;
  • Pentru VISA – valuta de decontare este USD.

Valuta tranzacției – valuta în care este efectuată achitarea sau retragerea banilor de la bancomat;

Când are loc convertirea?

Convertirea pentru cardurile de plată are loc în modul următor: valuta în care are loc tranzacția cu cardul de plată este comparată cu valuta decontării, care, la rândul ei, e comparată cu valuta contului de card. Dacă valuta tranzacției nu coincide cu valuta decontării și/sau valuta decontării nu coincide cu valuta contului de card, atunci are loc convertirea.

Cum are loc convertirea?

Când valuta tranzacției este comparată cu valuta decontării (EUR sau USD) și nu coincide, atunci convertirea are loc la cursul sistemului de plăți. În continuare, dacă valuta decontării nu coincide cu valuta contului de card, atunci are loc convertirea la cursul comercial al Băncii, pentru operaţiuni cu carduri de plată. Acest curs este stabilit zilnic, la închiderea zilei operaţionale: în zilele lucrătoare, în jurul orelor 19:00 – 20:00; în zilele nelucrătoare şi la sfârșitul lunii, în jurul orelor 17:00 – 18:00. Cursul este afișat pe site-ul web al Băncii. Cursul comercial poate să difere de cursul oficial al BNM, cursurile sistemelor de plăți și/sau de cursurile comerciale ale Băncii, pentru operaţiunile cu numerar în valută străină.

Schema de convertire, în cazul în care:

Informații suplimentare poți obţine la Serviciul Suport Clienți, la numărul de telefon: (+373) 22 71 71 71.