Reprezentant Moldindconbank: Am ieșit din tipare prin campania antifraudă, pentru că suntem diferiți
Moldindconbank a decis să lanseze campania socială ”Securitate bancară și antifraudă”, pentru că nu putea ignora problemele existente în societate. Gândită și implementată într-un mod diferit de tot ceea ce a fost până acum în Republica Moldova, aceasta se bucură de o atenție și susținere deosebită, declară Andrei Leahu, directorul Departamentului de Marketing și PR al Moldindconbank, într-un interviu pentru newsmaker.md.
”Este o campanie unică, pentru că ieșim din tipare și vom continua să o facem, deoarece suntem diferiți. Desigur, în mare parte ne focusăm pe clienții noștri, dar fiind o bancă a poporului nu putem ignora unele probleme generale din societate. În cazul dat mai putin contează la care bancă se deservește clientul, pentru că noi îl vedem în calitate de cetățean, aflat într-o situație mai problematică. Credem că astfel putem contribui la minimizarea ratei fraudelor din domeniu”, a spus Andrei Leahu.
Directorul de Marketing și PR este convins că o comunicare calitativă este cea mai efectivă metodă de a preveni și combate fraudele, precum și a informa consumatorii despre acestea: ”De ce oamenii aduc banii în bancă și le dau unei persoane necunoscute la casierie? Pentru mine și majoritatea oamenilor răspunsul e simplu – încrederea, care este cel mai mare activ al unei bănci. De ce am decis să implementăm această campanie? Pentru că altfel nu lucrează. Tot ce s-a făcut până acum, inclusiv de banca noastră, nu a adus rezultatele dorite. Escrocii sunt creativi și pregătiți, iar domeniul bancar răspunea printr-o postare sau storys”.
În ce privește campania socială, Andrei Leahu a precizat că aceasta este susținută de instituții de stat și cele private.
”Am lansat un spot superb și în jurul lui am construit o campanie clară și transparentă. A fost o surpriză și pentru noi, pentru că alte acțiuni sociale generau mai puțin interes. În acest caz am devenit virali organic. Doar pe online spotul nostru a ajuns la 1 milion de vizualizări unice. Întelegem că exista segmente sociale expuse la fraude, care nu se regăsesc pe online, însă pentru ei avem difuzări la radio și TV. Este o problemă critică pentru Republica Moldova, însă nimeni nu a vorbit deschis despre aceasta, în special în domeniul bancar. Mulțumesc tututor celor care s-au aliniat cu campania noastră, ne-au auzit și au contribuit la răspândirea mesajelor noastre. Mulțumesc și colegilor din domeniul bancar care au susținut această campanie pe aria sa”, a menționat reprezentantul Moldindconbank.
El a specificat că cetățenii trebuie să fie vigilenți și să ”gândească la rece”, atunci când primesc emailuri, SMS-uri sau apeluri de la persoane necunoscute, care le cer datele cardului, să acceseze linkuri sau le propun oferte atractive.
”Dacă clientul consideră că cardul său a fost compromis, atunci ar bine să sune la bancă și să-l blocheze. Recomand ca numărul de telefon al băncii să fie trecut în contactele din telefon. În cazul Moldindconbank numărul de telefon e simplu: 022 71 71 71. Suntem disponibil 24/7, fiind mereu alături”, a concluzionat Andrei Leahu.
Moldindconbank planifică să lanseze în acest an și a doua etapă a campaniei de informare privind fraudele bancare.
Moldindconbank – mereu alături!