Președintele Moldindconbank: Aplicăm diverse sisteme de protecție a clienților
Moldindconbank este liderul pieței la portofoliul de carduri bancare emise, care depășește cifra de 1,2 milioane, ceea ce atrage o responsabilitate sporită în vederea protecției clienților împotriva escrocilor. Despre aceasta a declarat Alexander Picker, președintele Comitetului de Conducere al Moldindconbank, în cadrul emisiunii ”Dimineața” de la TV ONE, vorbind despre campania socială, lansată recent de către bancă.
”Suntem conștienți că escrocii au transformat furtul datelor personale și ale cardurilor într-un business, iar tentativele de fraudă devin din ce în ce mai sofisticate. Pentru că încrederea clienților și protecția banilor lor sunt obiective primordiale pentru noi, ne-am intensificat eforturile de comunicare și educare a societății. Ne bucurăm că inițiativa este bine primită atât de către clienții noștri, cât și de către cei care se deservesc la alte bănci, ea fiind destinată tuturor. Campania noastră se va derula pe parcursul întregului an, iar în vederea unui impact mai mare colaborăm cu Poliția și alte instituții de stat. Vom face tot posibilul, pentru a combate acest fenomen”, a spus Alexander Picker.
Președintele Moldindconbank a precizat că banca oferă siguranța deplină a tranzacțiilor operate, dar e nevoie de sprijinul și atenția permanentă a clienților.
”Moldindconbank a implementat mecanisme antifraudă și sisteme de securitate informatică pentru a-și proteja clienții. Sistemul de securitate al băncii este bazat pe evaluare comportamentală. Există algoritmi și sisteme, care calculează comportamentul atipic pentru client, fiind emise alerte. Noi verificăm tranzacțiile, pe care sistemul le califică drept suspecte, iar clienții sunt direct contactați de angajații noștri”, a menționat el.
Potrivit lui Alexander Picker, deținătorii de carduri trebuie să urmeze regula ”celor trei NU”, iar în caz de suspiciune a tentativelor de fraudă să contacteze banca în care se deservesc: ”NU răspundeți la numere necunoscute, NU oferiți datele cardului, NU accesați linkuri dubioase. Dacă ați devenit victima unei fraude, atunci imediat contactați banca, în care vă deserviți, blocați cardul prin aplicație și apelați Poliția la 112. Clienții Moldindconbank pot suna la numărul 022 71 71 71”.
Campania a fost lansată printr-un spot social și a unei pagini dedicate pe site-ul micb.md.
Interviul integral poate fi urmărit aici.