Moldindconbank a fost recunoscut lider pe piața cardurilor, de către compania Mastercard
Pe parcursul mai multor ani, Moldindconbank își consolidează constant pozițiile de forță motrice a pieței de plăți din Moldova. Cheia succesului băncii este o strategie echilibrată, bine construită, destinată dezvoltării plăților fără numerar și, bineînțeles, echipa profesionistă și unită. Așa a comentat Irina Untila, directorul biroului Mastercard din Moldova, premiul Leader in Payment Industry (Lider în industria de plăți), acordat băncii pentru al treilea an consecutiv. Moldindconbank a primit această distincție pe baza numărului de carduri Mastercard aflate în circulație și a volumului de tranzacții efectuate cu acestea.
Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei pentru al doilea trimestru din 2020, Moldindconbank este lider pe piața cardurilor de plată cu o cotă de 37,6%. De asemenea, banca deține poziții de frunte la capitolul numărul și volumul tranzacțiilor efectuate prin intermediul cardurilor. Aproape 8,2 milioane de tranzacții (37,5%), în valoare de 5,7 miliarde de lei (33,7%), au fost efectuate cu ajutorul cardurilor emise de Moldindconbank în perioada de referință. O cotă și mai mare le revine plăților fără numerar. Numărul acestora a fost de 6,1 milioane (1,7 miliarde de lei), sau 38% din toate plățile efectuate cu cardurile din Republica Moldova.
„Toate acestea reprezintă un rezultat logic al muncii devotate a echipei și confirmă încă o dată aprecierea înaltă a contribuției Moldindconbank la dezvoltarea pieței și promovarea plăților fără numerar în Moldova”, a declarat Irina Untila, directorul biroului Mastercard din Moldova.
Reprezentantul Mastercard în Moldova a menționat, de asemenea, proiectele implementate în comun cu Moldindconbank și care în primul rând au menirea să sporească interesul consumatorilor față de plăți fără numerar. Aceasta include cashback pe cardurile de credit pentru achitările la comercianți, diverse reduceri pentru plățile fără numerar cu Mastercard, precum și tombole cu premii de valoare. Datorită acestui fapt, clienții băncii primesc nu doar instrumente de plată comode și sigure, ci și un stimulent suplimentar pentru o tranziție mai activă la cashless.
În plus, Moldindconbank se dezvoltă și evoluează constant în conformitate cu nevoile clienților și cerințele contemporane, oferind deținătorilor de carduri produse noi, oportunități unice și servicii inovatoare. De exemplu, împreună cu banca, Mastercard lucrează activ la dezvoltarea serviciilor digitale și a soluțiilor inovatoare de plată. Potrivit rezultatelor sondajului de anul trecut, realizat de Mastercard, 40% dintre deținătorii de carduri din Moldova ar dori să plătească pentru cumpărături cu ceasuri inteligente cu carduri digitalizate în ele. Și la începutul acestui an, clienții Moldindconbank și proprietarii de ceasuri Garmin au primit posibilitatea să-și plătească achizițiile cashless, folosind Garmin Pay – pur și simplu apropiind ceasul de un terminal contactless.
„În ultimii ani, vedem progrese semnificative în dezvoltarea plăților fără numerar pe piața moldovenească. Dacă anterior cardurile erau folosite în principal pentru retrageri de numerar și / sau achiziții în străinătate, astăzi plățile se dezvoltă din ce în ce mai mult în țară. Și acesta este un mare merit al Moldindconbank în calitate de lider pe piața bancară din Moldova”, a adăugat directorul biroului Mastercard din Moldova.