Moldindconbank donează 1 000 000 de lei pentru refugiații din Ucraina
Moldindconbank este solidar cu cetățenii Republicii Moldova, care oferă o mână de ajutor oamenilor din Ucraina, nevoiți să se refugieze din calea războiului. Banca va transfera 1 000 000 de lei în contul special, deschis de Ministerul Finanțelor, pentru a susține efortul autorităților de a-i ajuta pe refugiați.
”Nu putem rămâne indiferenți față de suferința oamenilor, care au fost nevoiți să lase în urmă casele lor și tot ce au agonisit de o viață, ca să-și salveze viețile și viețile copiilor. Sperăm că ajutorul nostru îi va susține să treacă mai ușor prin aceste greutăți și îi îndemnăm pe toți clienții și partenerii, dar și membrii echipei noastre să contribuie pentru aceasta”, a declarat vicepreședintele Comitetului de Conducere al Moldindconbank, Tzvetanka Kroumova.
În acest scop, Moldindconbank a deschis un cont special, în care clienții, partenerii și angajații băncii pot dona sume de bani.
Detaliile despre cont:
Beneficiar B.C. ”Moldindconbank” S.A. Sucursala ”Centru”
Cod IBAN MD91ML000000028099093035
Cod Fiscal 1002600028096
Donațiile pot fi făcute la orice sucursală a Moldindconbank, prin aplicația web sau mobile banking.
Tzvetanka Kroumova a menționat că Moldindconbank își desfășoară activitatea în regim normal și că toate operațiunile sunt procesate ca de obicei. Banca dispune de suficiente lichidități, inclusiv în valută și se concentrează în continuare să acorde clienților săi servicii sigure și de calitate.