02.12.2022

Moldindconbank susține eforturile Clubului Internațional al Femeilor din Moldova, care în data de 4 decembrie organizează Târgul Internațonal de Caritate.

Banca participă la acest eveniment nobil în calitate de sponsor ”Silver” și va expune spre vânzare, la târg, jucăriile create de copiii angajaților la Atelierele de Creație organizate în cadrul Moldindconbank.

În premieră, Moldindconbank a organizat trei astfel de ateliere cu copii – la Chișinău, în zona de Nord și în zona de Sud, unde au fost confecționate jucării pentru Târg.

Toate fondurile colectate în urma vânzării acestor produse vor contribui la dotarea cu echipamente medicale a unui cabinet de asistență oftalmologică pentru copiii care se adresează clinicii pediatrice „Emilian Coțaga”, dar și pentru a ușura viața de zi cu zi a pacienților din îngrijirea paliativă, precum și pentru a acoperi unele necesități ale refugiaților ucraineni.

”Pentru Moldindconbank, responsabilitatea socială este o componentă a culturii noastre organizaționale și suntem onorați să susținem Târgul Internaţional de Caritate”. Inclusiv în acest mod vom contribui la realizarea unor proiecte importante pentru bunăstarea copiilor și femeilor din Moldova, dar și a familiilor refugiaților ucraineni, care au găsit adăpost aici”, a declarat președintele interimar al Moldindconbank, Tzvetanka Kroumova.

Târgul Internațional de Caritate este la a 24-a ediție și va fi organizat în incinta Muzeului Național de Istorie al Moldovei. Precedenta ediție a fost vizitată de peste 5 000 de oameni și a contribuit la colectarea de fonduri pentru proiecte de caritate, de care au beneficiat copii și femei din grupuri sociale vulnerabile.

Moldindconbank – mereu alături!