Operațiuni documentare

Perfect pentru comerțul local și internațional!

Pentru a facilita tranzacţiile efectuate de către clienţii BC „Moldindconbank” S.A., în cadrul comerţului local și internaţional, Banca oferă servicii privind următoarele instrumente de plată şi garantare:

Garanţii bancare
Este eliminat riscul de neonorare a obligaţiilor asumate și al neîncrederii dintre partenerii de afaceri.
MICB este partenerul de încredere care garantează buna executare a unui contract comercial.
MICB oferă soluții pentru orice situație.
Sunt facilitate relațiile comerciale.
Acreditive documentare
Acreditivul reprezintă cea mai complexă şi eficientă modalitate de protecţie a plăţii, în cadrul operaţiunilor de export/import.
Minimizează riscul nelivrării mărfurilor de către partenerul din străinătate.
Nu include plata în avans.
Noi posibilități în relațiile comerciale internaționale.
Incasouri documentare
Metoda simplă și necostisitoare de plată, prin care Exportatorul prezintă setul de documente aferent livrării, la banca Cumpărătorului.
Siguranța că importatorul nu va intra în posesia documentelor și a mărfii decât după efectuarea plății, conform instrucțiunilor.
Nu necesită blocarea mijloacelor bănești.
Protecție suplimentară, oferită prin aplicarea normelor internaționale.
Instrumente de asigurare a obligaţiilor contractuale oferite:

de participare la licitaţia privind procurarea mărfurilor/achiziţia publică a lucrărilor;

de bună execuţie privind livrarea mărfurilor/efectuarea lucrărilor;

de restituire a avansului;

de neefectuare a plăţii;

în favoarea organelor vamale.

Beneficiile garanțiilor bancare:

Eliminarea riscului de neonorare a obligaţiilor asumate prin contractul comercial;

Eliminarea neîncrederii dintre partenerii de afaceri, în cazul în care aceştia sunt la începutul colaborării sau contractul este executat pe parcursul unei perioade îndelungate.

Costuri reduse, în comparaţie cu creditele bancare.

La solicitarea clienţilor, BC Moldindconbank S.A. oferă posibilitatea emiterii garanţiilor bancare confirmate de băncile străine de prim rang.

În cazul în care debitorul principal nu respectă angajamentul asumat în contract, Banca se obligă să plătească beneficiarului suma garantată.

Formă de decontare în comerţul internaţional, ce constituie angajamentul ferm asumat de Bancă (banca emitentă), în numele cumpărătorului, de a plăti vânzătorului contravaloarea mărfurilor, cu condiţia prezentării documentelor, în strictă conformitate cu termenele şi condiţiile prevăzute în acreditiv.

Beneficii pentru exportator:

Acreditivul asigură încasarea plăţii, dacă documentele prezentate sunt strict conforme cerinţelor acreditivului.

Beneficii pentru importator:

Acreditivul asigură efectuarea plăţii doar la prezentarea, în strictă conformitate cu termenele specificate, a documentelor ce atestă livrarea mărfii.

Încasarea, prin intermediul unei bănci, a banilor datoraţi de importator contra anumitor documente prezentate de exportator, care atestă livrarea mărfii.

Spre deosebire de plata prin acreditivul documentar, decontarea prin incaso este relativ simplă și ieftină, dar negarantată bancar, ea bazându-se, în esenţă, pe obligaţia de plată a cumpărătorului, asumată prin contractul comercial internaţional, fără niciun angajament de plată din partea băncilor implicate în derulare.

Banca, acţionând ca un intermediar între importator şi exportator, transmite documentele, la ordinul exportatorului, şi primeşte în schimb banii pentru marfa exportată.

Incasoul documentar presupune îndeplinirea obligaţiilor de către exportator (livrarea mărfii), înainte ca acesta să primească un angajament de plată din partea cumpărătorului (fără a se asigura în prealabil că plata va fi efectuată).

Este recomandată utilizarea acestui instrument în condiţiile în care:

Exportatorul şi importatorul se cunosc foarte bine.

Nu există dubii în capacitatea de plată a importatorului.

Condiţiile politice, economice şi legislative în ţara importatorului sunt stabile.

pdf

Condițiile general bancare acordate persoanelor juridice

pdf , 1263.31 KB
pdf

Tarifele acordate persoanelor juridice

pdf , 1805.83 KB