Taraclia a devenit, sâmbătă, capitala diversității etnice a Republicii Moldova.

În acest oraș din sudul țării, bulgarii, găgăuzii, ucrainenii, rușii, moldovenii, dar și alte etnii, au prezentat obiceiurile, portul, cele mai alese bucate.

Evenimentul cu genericul „Unitate prin diversitate” a fost organizat de Consiliul raional Taraclia, cu suportul Agenției Relații Interetnice și al partenerilor autorităților locale, inclusiv Moldindconbank.

Prim-vicepreședintele Tzvetanka Kroumova, președinte interimar al Moldindconbank a menționat în mesajul său de salut că diversitatea etnică a Moldovei este adevărata bogăție a țării. ”Suntem și noi o bancă multinațională. Conducerea Moldindconbank este formată din specialiști de înaltă valoare, reprezentanți ai cel puțin opt națiuni și ne bucurăm să fim prezenți la această sărbătoare frumoasă. Moldindconbank de 30 de ani susține inițiative care contribuie la promovarea tradițiilor, iar raionul Taraclia este, pe bună dreptate, un centru al diversității multietnice”, a declarat Tzvetanka Kroumova.

Printre oaspeții festivalului au fost prim-ministrul Natalia Gavrilița, guvernatorul autonomiei găgăuze, Irina Vlah, reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în țara noastră, dar și ai Președinției bulgare.

În luarea sa de cuvânt, șefa Guvernului a mulțumit tuturor celor prezenți pentru dorința lor fermă de a păstra tradițiile.

„Doar cunoscându-ne trecutul, respectându-ne prezentul ne putem construi împreună un viitor. În orice limbă am vorbi, avem cu toții o inimă, sângele nostru are aceeași culoare, dorințele noastre sunt la fel. Ne dorim cu toții lucruri simple: în casele noastre să fie cald, copiii noștri să meargă la școală, iar bătrânii noștri să aibă o viață destoinică. Noi suntem o națiune cu adevărat bogată – pentru că ne avem alături unii pe alții și, chiar dacă suntem atât de diferiți, reușim să rămânem uniți, ca degetele aceleiași mâini”, a menționat Natalia Gavrilița.

La rândul său, președintele raionului Taraclia, Ivan Paslari, etnic bulgar, a adus mulțumiri partenerilor MICB, în numele Prim-vicepreședintelui Tzvetanka Kroumova, pentru ajutorul acordat la organizarea evenimentului  și a subliniat că ”prin acest festival se promovează convingerea că doar în condițiile armoniei interetnice putem extinde cooperarea multinațională”.