Moldindconbank, la ”Balul Îngerilor”: ne aducem contribuția la eliminarea stereotipurilor din societate
Moldindconbank a susținut financiar un eveniment caritabil inedit, care a fost organizat la Chișinău pentru tineri cu nevoi speciale, în data de 14 februarie. Este vorba despre primul bal inclusiv al îngerilor cu deviza „Îndrăgostiți de viață”, care a reunit 150 de participanți la Muzeul Național de Istorie al Moldovei.
”Oamenii cu nevoi speciale au aceleași drepturi, ca și noi toți, inclusiv la o viață socială normală. Sunt tineri frumoști, energici, talentați și ne-am dorit să contribuim la sărbătoarea organizată pentru ei, ca să fie în centrul atenției. În acest mod, ne aducem contribuția și la eliminarea stereotipurilor din societate, să promovăm respectul pentru diferențe”, a declarat președintele interimar al Moldindconbank, Tzvetanka Kroumova.
Cu suportul băncii, au fost cumpărate flori și cadouri pentru cei 150 de participanți.
”Suntem nespus de recunoscători Moldindconbank. Ne-ați salvat. Datorită implicării voastre, am reușit să dăm frumusețe balului nostru”, a menționat Aurica Antonova, administratorul Fundației ”Plaiul Soarelui”, unul din organizatorii evenimentului.
Balul caritabil a mai avut drept scop colectarea de fonduri pentru centrul „Conacul viselor” deschis pentru copii cu nevoi speciale, în care aceștia învaţă să trăiască independent, însuşesc deprinderi de muncă, în conformitate cu starea sănătăţii și capacitățile lor, își întăresc sănătatea morală şi fizică.