Saltea nouă pentru lupte feminine la Liceul Republican Sportiv, cu sprijinul Moldindconbank

Moldindconbank a donat o saltea profesională Sălii de lupte feminine de la Liceul Republican cu Profil Sportiv din Chișinău – loc emblematic în care s-au format nume sonore ale sportului moldovenesc, precum Anastasia Nichita și Irina Rîngaci.
Noua generație de sportive beneficiază deja de această investiție în siguranță și performanță, antrenându-se intens pentru Campionatul Mondial U17, care va avea loc la sfârșitul lunii iulie.
„Moldindconbank susține performanța sportivă și investește în viitorul tinerelor talente din Republica Moldova. Această donație este parte din angajamentul nostru de a sprijini sportul feminin, prin inițiative concrete, menite să creeze condiții mai bune pentru antrenamente și competiții. Suntem mândri să fim alături de acești tineri care duc numele țării mai departe”, a declarat Alexander Picker, Președintele Comitetului de Conducere al Moldindconbank.

Donația a fost posibilă datorită turneului caritabil de minifotbal organizat de Pudra Card by Moldindconbank, în luna mai.
„Mulțumim Moldindconbank pentru sprijinul acordat în crearea unor condiții optime de antrenament. Este un pas important pentru formarea viitoarelor campioane și pentru consolidarea sportului feminin în Moldova”, a afirmat Anastasia Chiperi, directoarea instituției.
„Noua saltea ne oferă nu doar un confort mai mare la antrenamente, ci mai ales siguranță – reducerea riscului de accidentare este esențială. Salteaua veche avea peste 20 de ani și nu mai corespundea standardelor moderne”, a precizat antrenorul Andrei Chiperi.
„Doar în acest an, sportivele noastre au câștigat 6 medalii la competiții internaționale. Iar de la introducerea oficială a luptelor feminine în Moldova, am adunat aproape 60 de medalii. Aceste rezultate sunt dovada că merită să investim în ele”, a adăugat un alt antrenor, Petru Chiperi.
Prin această inițiativă, Moldindconbank reconfirmă rolul său activ în comunitate și în susținerea tinerilor sportivi, promovând egalitatea de șanse și performanța.
Moldindconbank – mereu alături.