Moldindconbank este în continuare lider pe piața cardurilor din Republica Moldova
Pentru al cincilea an consecutiv Moldindconbank este lider incontestabil pe piața cardurilor bancare din Republica Moldova. Acest lucru este confirmat de cel mai recent raport al Băncii Naționale, care arată că fiecare al treilea card bancar din țară a fost emis anume de Moldindconbank.
Astfel, conform datelor pentru trimestrul II din 2020, Moldindconbank deține o cotă de 37,6% din piața de carduri puse în circulație, mai mare cu 1 p.p. de la începutul anului, atingând un portofoliu de 786 mii de carduri, dintre cele aproximativ 2,09 milioane emise în țară. Aceste cifre demonstrează că Moldindconbank crește mai rapid decât toată piața cardurilor bancare.
Aceleași date mai arată că fiecare al treilea angajat (34,4%) din economie își primește salariul pe cardul de la Moldindconbank – peste 335 de mii din totalul de 975 de mii de carduri salariale existente pe piaţă.
O pondere și mai mare este în cazul cardurilor sociale – 43,6% sau 178,2 mii din totalul de 409 mii de carduri de acest tip, destinate pentru primirea pensiilor şi indemnizațiilor de la CNAS.
Moldindconbank deține întâietatea și în ceea ce privește numărul și valoarea operațiunilor efectuate cu carduri în trimestrul II din 2020. Aproape 8,2 milioane de operațiuni (37,5%), în valoare de 5,7 miliarde lei (33,7%), au fost efectuate cu ajutorul cardurilor emise de Moldindconbank.
O proporție şi mai mare este în cazul plăților fără numerar, numărul acestora fiind de 6,1 milioane sau 38,0% din toate plățile efectuate cu cardurile din RM. Valoarea acestora depășind cifra de 1,7 miliarde de lei (35,8%), conform raportului pentru trimestrul II din acest an.
Datele Băncii Naționale mai arată că Moldindconbank este și un partener de încredere pentru mediul de afaceri, având 6 mii terminale POS (27,8%) amplasate la prestatori de servicii din ţară.