Moldindconbank a oferit echipament sportiv pentru clasa de fotbal de la Liceul ”Gogol” din Chișinău
Moldindconbank, în calitate de partener al Federației de Fotbal din Moldova (FMF), a oferit un set de echipament sportiv pentru clasa de fotbal de la Liceul Teoretic ”Nikolai Gogol” din capitală. Cei 27 de elevi și antrenorul au primit câte un set generos de lucruri foarte utile în procesul de antrenament, indiferent de vremea de afară. Tinerii fotbaliști au avut parte și de alte surprize plăcute, anunțate de către vicepreședintele Moldindconbank, Dmytro Krepak.
”Pentru noi este o onoare să susținem proiectul ”Fotbal în școli”. Am speranța că logoul nostru de pe echipament o să vă aducă noroc. Și pentru că Moldindconbank este o bancă ce promovează responsabilitatea socială, în calitate de partener al Federației de Fotbal din Moldova, vom susține multe proiecte legate de fotbal, inclusiv destinate copiilor. Mai oferim suport pentru copii, tineri și prin produse bancare speciale. Avem un card superb – Go teens, îl puteți deschide cu ajutorul părinților și veți descoperi pe el o surpriză plăcută. Vă doresc succes, iar noi vom fi mereu alături!”, a promis vicepreședintele Moldindconbank.
Managerul proiectului FMF Fotbal în școli, Valentin Chicu, a evidențiat că dotările sunt posibile datorită contribuției partenerului Moldindconbank.
”Pentru clasa de fotbal au fost oferite 27 de seturi de echipament, care conțin 12 piese, inclusiv șorți, costume sportive, tricouri, veste de ploaie, jambiere, geacă de iarnă și rucsac. Dacă și pe viitor veți fi prieteni cu fotbalul, dar și veți avea rezultate bune la studii, vom înnoi acest echipament”, s-a adresat Valentin Chicu elevilor clasei de fotbal.
La rândul său, directoarea liceului, Marina Saltanovscaia, s-a arătat mândră de rezultatele clasei de fotbal. ”Copiii care s-au înscris în această clasă, petrec timpul liber mai puțin în telefon sau în fața calculatorului și mai mult timp la aer liber. Am făcut totul ca să îi încurajăm să se antreneze. Iar echipamentul nou este o motivație suplimentară ca să demonstreze rezultate chiar la următoarea competiție, care debutează în data de 11 aprilie”, a spus directoarea liceului.
Până acum, au fost create 25 de clase specializate de fotbal în 17 instituții de învățământ din țară. Moldindconbank este partener al proiectului social ”Fotbal în Școli”, cu o contribuție importantă la extinderea accesibilității acestuia în cât mai multe localități din Republica Moldova.
Moldindconbank – mereu alături!